9:36 pm in Concursuri Android de Marius Mailat
Ericsson Application Awards oferă tinerilor și companiilor oportunitatea de a se face cunoscuți pe piața aplicațiilor mobile, de a obține recunoaștere și de a-și crea legături în industria telecom.
Anul acesta vor exista două secțiuni: una pentru studenți și una pentru companiile mici și medii cu mai puțin de 100 de angajați. Ericsson Application Awards 2013 le propune participanților să dezvolte aplicații pe tema „Apps for City Life” (Aplicații pentru viața urbană), care pornește de la viziunea Ericsson pentru o societate conectată prin intermediul rețelelor broadband, aplicațiilor și serviciilor mobile și în cloud.
- O oportunitate pentru tinerii dezvoltatori de aplicații mobile, companiile de software aflate la început de drum sau orice persoană care are o idee pentru o aplicație interesantă
- Începând cu ediția de anul acesta, va exista atât o competiție la nivel global, cât și competiții regionale
- Premiul întâi este în valoare de 25 000 de euro, premiul al doilea de 10 000 de euro și premiul al treilea de 5 000 de euro
Echipele participante vor dezvolta o aplicație pentru Android care să corespundă temei propuse.
Continuă citirea articolului »
Etichete: Ericsson, Ericsson Application Awards 2013
7:12 pm in Alte platforme, Concursuri Android de Marius Mailat
Acum cateva zile RIM a anuntat ca ofera o tableta cu 16Gb BlackBerry® PlayBook™ pentru fiecare dezvoltator care isi porteaza aplicatia Android pe Playbook si publica aplicatia intre 02.02.2012 si 13.02.2012 folosind instructiunile de aici.
Nu toate aplicatiile Android se pot tranforma insa (exista un utilitar care detecteaza incompatibilitazile, vezi C:/BB/apk2barVerifier.bat). Aplicatia trebuie sa respecte anumite conditii generale.
[Actualizare] Intre timp cei de la RIM au anuntat ca oricare aplicatie publicata in aceasta perioada o sa fie acceptata:
We are in the year of “Being Bold”, and such an outpouring of interest from you should be rewarded! We’re opening this offer to any app – BlackBerry® WebWorks™, Native, Adobe® AIR, and Android. Same deadline of February 13 applies. There are some terms and conditions, but they’re there to protect you and your content. We look forward to your submissions!
Suna bine nu? Ultima oara la concursul RIM eu am primit de la ei o tableta Playbook deci se poate (vezi Tableta BlackBerry PlayBook gratuita pentru dezvoltatori si Cum dezvolt o aplicatie pentru BlackBerry Tablet OS?). Este doable? Eu spun ca da, si pentru a va ajuta public si modul in care eu am facut acest lucru.
Continuă citirea articolului »
Etichete: adobe air, android, Blackberry, BlackBerry PlayBook, Playbook, RIM, tableta gratuita, WebWorks
1:34 pm in Concursuri Android de Marius Mailat
MobileDev isi propune sa fie locul de intalnire al dezvoltatorilor locali de aplicatii mobile. Evenimentul se adreseaza atat celor care activeaza pe piata de mobile development, cat si celor interesati sa abordeze teritoriul mobil si sa afle cele mai noi aplicatii si tehnologii din domeniu. MobileDev este parte a NetCamp.
Cristian Manafu a fost amabil si a pus la dispozitie comunitatii Androider.ro 10 invitatii gratuite, am nevoie de un comentariu in randurile de mai jos cu numele si emailul ca sa va pot trimite detaliile de participare. Descrierea completa a evenimentului o gasiti aici.
Etichete: Cristian Manafu, MobileDev, MobileDev 2011, NetCamp, NetCamp 2011
11:21 am in Concursuri Android de Marius Mailat

Sunt incantat sa anunt castigatoriul concursului cu premiu tableta Evolio Neura realizat cu ajutorul celor de la Evolio. Am avut inscrise in concurs 73 de articole. Am descalificat insa 4 articole. In concurs au ramas 69 de articole care au fost jurizare de 3 membrii: Marius Mailat, Alin Berce (castigatorul ultimului concurs Androider) si echipa Evolio. Rezultatele finale sunt suma puncteleor adunate ( jurizarea se gaseste online, pentru o transparenta totala in acest PDF ). Sunt incantat de numarul mare de articole trimise. Sper in functie de timpul care il am si de sponsori sa reusesc sa organizez alte concursuri de acest gen.
| Cine este castigatorul concursului? | |
|---|
- Castigatorul tabletei Evolio Neura este Iulian Forsea cu articolul despre aplicatia FBReader. Ma astept ca Iulian sa ne bucure si cu alte articole de calitate in lunile urmatoare.
Continuă citirea articolului »
Etichete: concurs android, evolio neura
5:12 am in Concursuri Android de Marius Mailat
Comunitatea Androider.ro implineste un an si jumatate de existenta. In aceasta perioada am crescut de la 0 la 2.400 de membri si 4.500 de vizitatori unici pe zi.
A crescut simtitor si numarul articolelor publicate la aproximativ doua pe zi, lucru care a fost posibil doar cu ajutorul vostru, a celor care ati contribuit cu articole, recenzii la telefoane, tutoriale. Pentru a da un nou boost comunitatii, organizam pentru utilizatorii de telefoane/tablete cu sistemul de operare Android un nou concurs.
Androider.ro impreuna cu Evolio ofera castigatorlui o tableta Evolio Neura cu sistemul de operare Android ( vezi si recenzia Neura 3G realizata acum 2 luni ).
Continuă citirea articolului »
Etichete: android, concurs, concurs android, Evolio, evolio neura, Neura, tableta Evolio Neura
5:10 pm in Concursuri Android de Marius Mailat
Cu bunavointa baietilor de la EEMoMo va pot oferi cateva bilete gratuite la Droidcon 2011 si Eastern Euopean Mobile Monday Developer Summit.
Ce poti castiga:
Regulile concursului:
- trebuie sa fi membru Androider.ro (daca nu esti inca te poti inregistra acum)
- sa trimiti per Twitter, Facebook un mesaj insoti de link catre acest concurs
- voi trimite codurile promotionale in ordinea comentariilor aparute, deci primul venit primul servit

Etichete: Droidcon, Eastern European Mobile Monday Developer Summit
5:22 pm in Concursuri Android de Marius Mailat
Imi permit sa adaug cateva comentarii primite de la juriul concursului. Disclaimer, nu vreau polemici. Este parerea fiecarui membru care trebuie respectata.
Continuă citirea articolului »
Etichete: comentraii juriu
4:29 pm in Concursuri Android de Marius Mailat
Sunt incantat sa anunt castigatorii concursului Androider.ro realizat cu ajutorul: AllView, HTC Romania, Sony Ericsson Romania, Erwin Szogyenyi si Cristian Pascu – Flair Builder.
Imi cer scuze pentru intarzierea, au fost si multe aplicatii de testat si cei din juriu au primit foi de jurizare (din pacate nu toti sponsorii au putut participa la jurizare). Rezultatele finale sunt suma puncteleor adunate ( jurizarea se gaseste online, pentru o transparenta totala in acest PDF ). Sunt incantat de numarul mare de aplicatii inscrise si de calitatea acestora. Sper in functie de timpul care il am sa reusesc sa organizez alte concursuri de acest gen.
| Cine sunt castigatorii premiilor oferite? | |
|---|
- Locul 1: 1 Tableta AllDro ( AllView Romania ) si un telefon Sony Ericsson X10 Mini Pro ( Sony Ericsson Romania )
- Locul 2: 1 Telefon Android HTC Wildfire ( HTC Romania )
- Locul 3: 1 device Sony Ericsson LiveView – oferit de mine personal
- Locurile 1-5: 5 licente pentru aplicatia de wireframing Flair Builder
| Restul aplicatiilor participante: | |
|---|
Etichete: concurs android, concursul androider, premii android
3:23 pm in Concursuri Android de Marius Mailat
Cristian Manafu a fost amabil si a pus la dispozitie comunitatii Androider.ro 3 invitatii gratuite la Mobile Marketing Conference 2011 (pagina oficiala). Am nevoie de un comentariu in randurile de mai jos cu numele si emailul ca sa va pot trimite detaliile de participare.
Trebuie sa ai un cont pe Androider.ro pentru a castiga invitatia. Rugamintea este ca aceste invitatii sa fie folosite si astept de la fiecare participant cateva randuri despre conferinta care sa le public pe site.
Etichete: invitatie gratuita Mobile Marketing Conference, Mobile Marketing Conference 2011
9:19 pm in Concursuri Android de Marius Mailat
Sunt incantat sa anunt castigatorii concursului organizat de Androider si Kaspersky Mobile Security. Castigatorii alesi de Kaspersky sunt:
Castigatorii sunt rugati sa imi trimita numele intre si emailul prin pagina de contact.
Etichete: concurs, concurs android, Kaspersky Mobile Security
Ultimele comentarii: